Horia Varlan este un nume cunoscut datorită emisiunii “Cireaşa de pe tort” de la Prima TV, unde comentează prestaţiile culinare ale persoanelor publice care gătesc în cadrul acestei emisiuni. A gătit în Statele Unite, Anglia şi în Ungaria. Acum are o firmă de consultanţă în domeniul alimentar.
Horia Varlan cunoaşte multe din tainele bucătăriei internaţionale. A lucrat mai bine de 10 ani în restaurantele din străinătate, însă dorul de casă şi de familie l-a determinat să se întoarcă în România: “din păcate, în Vest, oamenii sunt într-adevăr politicoşi şi binevoitori, dar în realitate extrem de reci”.
În schimb, nu s-a gândit niciodată că va deveni bucătar. În copilărie, părinţii îşi doreau pentru el o carieră de inginer constructor, dar destinul i-a fost altul. Astăzi, este unul dintre cei mai vestiţi bucătari din ţara noastră.
Primele secrete ale artei culinare le-a furat de la bunica din partea mamei, o ardeleancă dintr-un sat din judeţul Alba. “Să nu credeţi c-am fost “fetiţă” când eram copil. Nu, n-am stat pe lângă fusta mamei, am fost un băiat năzdrăvan, nebun, dar mergeam în vacanţe la ţară, la bunica mea. Când erau zile ploioase, stăteam pe lângă ea şi o ajutam să gătească. Prima oară am făcut mămăligă şi apoi am învăţat să fac ouă prăjite”.
Părinţii voiau să-l facă inginer constructor, aşa că i-a ascultat şi s-a înscris la o facultate de profil. N-a terminat nici măcar primul an de facultate. A lucrat o vreme ca tehnician în construcţii, după care s-a apucat de gătit. Imediat după Revoluţie, a plecat în străinătate. A lucrat aproape patru ani în Ungaria, doi ani şi jumătate în SUA şi alţi doi ani şi jumătate în Anglia. În 2004, s-a întors în ţară.
Nu are un anumit fel de mâncare pe care preferă să-l prepare. Îi plac foarte mult sarmalele şi brânza cu mămăligă, dar să le mănânce. Nu numără niciodată caloriile din farfurie, dar se străduieşte să ţină post. Acasă, el este cel care stă la cratiţă. Îl mai ajută şi soţia, dar şi fiica de 16 ani, care face prăjituri.
Unele mâncăruri nu-i plac nici acum. Copil fiind, nu-i plăcea mămăliga cu lapte şi prune afumate, dar nici mâncarea de bame, pe care o pregătea foarte des bunica din Ardeal. În schimb, îşi aminteşte cu plăcere de laptele covăsit, găluştele cu prune, colărezii cu lapte, varza a la Cluj care îi amintesc şi acum de vremea când era copil.